Autumn and Squirrels

Am început să lucrez la aceste aranjamente din vară, florile în timpul concediului la munte și bazele de Electra pe drum spre mare. Nu-mi prea place să fac vara sanie și iarna car (după cum se recomandă în proverbul românesc), dar am vrut să mă pregătesc din timp pentru toamna de pe blogul meu. Modulele au mers destul de repede, dar asamblatul a prins viteză doar când au început culorile de afară să semene cu cele din coșulețul meu cu module de origami, așa că mari pregătiri nu pot spune că am făcut.

Oricum, sunt bucuroasă că am reușit să le postez înainte de Halloween. 

Între timp, am încercat mai multe modele de veverițe (una a ieșit de-a dreptul vulpe – puteți să o vedeți aici: link catre vulpea-veverita) până l-am găsit pe acesta. Și când zic găsit, vorbesc de faptul că am găsit veverița origami pe fundul unui sertar în care făceam ordine. Stătea acolo de mai bine de 4 ani, era mult mai micuță decât acestea și împăturită dintr-o hârtie care nu-i aducea niciun beneficiu.

Am pornit apoi într-un quest pe net să găsesc și designer-ul, și diagrama. A durat destul de puțin (noroc că salvasem linkul de YouTube la Favorites). Mai mare și cu o hârtie mai potrivită, mi-a plăcut așa de mult, încât nu m-am putut opri din împăturit (o să vedeți mai detaliat spre Crăciun despre ce vorbesc).

Și cum e toamnă și e plin de ghinde și de ciuperci quilling, am zis să nu stea veverițele cu mâna goală și fără mâncare pe iarnă, așa că am meșterit și niște ghinde quilling (nu cu cea mai potrivită alegere de culori, dar la momentul respectiv părea singura care se potrivea cu restul aranjamentului).

În poze o să mai vedeți și câteva încercări eșuate de-ale mele de a face frunze din șervețele – nu am nimerit nici grosimea frunzei, nici consistența lipiciului (ca să nu se dezlipească fâșiile după aceea), nici șervețelele (puteam să le aleg fără model). Despre pictat, nici nu mai vorbesc. Doar forma frunzelor și mărimea au ieșit pe placul meu, grație frunzelor adevărate care au fost șablon.

Model: Origami squirrel
Designer: Maekawa Jun 
Dimensiuni: 21cm x 21 cm
Tutorial: youtube

Model baza: Electra
Designer: David Mitchell
Nr piese: 30 module (9cm x 9 cm kusudama mare, 7cm x 7cm kusudama mica)
Tutorial: http://cridiana-origami.blogspot.com/2012/04/tutorial-electra.html

Flori: https://cridiana-origami.blogspot.com/2015/04/tutorial-floare-din-3-module.html

P.S.: Dacă vreți să le vedeți în varianta de primăvară, puteți aici:: hana no kusudama primavara

Comentarii

Postări populare