15 Ianuarie

 

Norul tipa, dunii latra,
Marea se zvârcole-n veci,
Prin scheletele de piatra,
Ce-n natura cea maratra,
Stau batrâne, slabe, seci.

În castelul trist si mare,
Ce se nalta rece, sur,
Cu fantasticul lui mur,
Printre stânci cu poala-n mare
Si cu fruntea-n cer de-azur;

În castel izbind de nouri,
Sta-n fereastra ca un arc,
Într-a marei lungi ecouri,
Fata-n val de gând si nouri ­
Al serafilor monarc.

Un monarc cu fata pala
Si cu par de-un aur blond,
Iar în ochiu-i, vagabund,
Vezi lumina matinala ­
Stele-albastre fara fund.

Cine-i îngerul pe maluri,
Ce viseaza în castel,
Când al marei vis rebel
Sfarma lumile-i de valuri
De pamântul eternel?

Cine-i zâna fara nume
Ce priveste tot în veci,
Printre stânci de pietre seci,
Cum se scutura de spume
Ale marei unde reci?

Ea priveste ca o luna
Dintr-un nor de piatra, sur,
Ce-o întuneca-mprejur
Cerul norii îsi aduna
Si castelul l-înconjur.

 

Mihai Eminescu: Cine-i?